Deseori sunt speriată ... deseori am lacrimi in ochii.Am vazut de mii si mii de ori tavanul camerei mele picturată de desene , de vise , de speranțe.Uneori te simt in inima mea ca un tatuaj , ca o rană profundă care uneori mă ustură , mă doare .Nu îmi cere să te uit , nu o pot face . Nu imi cere să nu te caut , privesc telefonul de zeci de oriNu îmi cere să te pierd ... Nu o pot face ; Ai ales ceva ce mie imi face rau , tu acolo unde estiNu stii ce simt eu ; am rămas cu amintiri si vise .
17 decembrie, 2010
Shhh...nu e nevoie de cuvinte...nici de fraze... nici de versuri... pentru a arata nimicul ce ne inconjoara, disperarea ce ne tine-n laturi si trecutul ce ne afunda pe zi ce trece in neat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu