28 decembrie, 2010

geografiea unei inimi


- Unde sunt?
- În inima mea.
- Cum am ajuns aici?
- Eu te-am lăsat să intri, ţi-am încredinţat cheia.
- Când?
- În seara aia rece de toamnă, pe banca aia albastră sub felinarul care abia mai pâlpâia. Îţi mai aminteşti?
- Am uitat…
- Eu nu.
- Cum pot să ies de aici?
- De ce vrei să ieşi? Nu mai ţii minte cât de tare ai vrut să intri aici? Spuneai că vrei să vezi cum e, acum poţi vedea.
- Nu îmi place aici… e înfiorător. Nu înţeleg cum locul ăsta se poate numi inimă… E îngrozitor aici.
- Cum te aşteptai să fie după tot ce s-a întâmplat?
- Ce vrei să spui?
- Chiar nu înţelegi, aşa-i?
- Nu.
- A fost un loc minunat până în ziua aia nenorocită de mai.
- Ce s-a întâmplat atunci?
- Nu îţi mai aminteşti.
- Nu, a trecut ceva vreme de atunci.
- Aia a fost ziua în care ai plecat şi m-ai lăsat singură pe banca aia.
- Care bancă?
- Aia albastră, ţi-am spus mai devreme.
- Despre ce vorbeşti?
- Ai uitat.
- Cine eşti?
- Pentru tine nimic.
- Lasă-mă să ies, te rog, lasă-mă să plec de aici.
- Nu poţi, nu ai cum să mai ieşi, te-am încuiat cu totul aici şi cheia am aruncat-o. O să rămâi aici pentru totdeauna.
- Totdeauna?
- Totdeauna.
- Ce s-a întâmplat cu locul ăsta? De ce totul este uscat cu toate că plouă atât de mult? Pământul este crăpat. Unde sunt florile, unde sunt zâmbetele şi amintirile?
- Au murit toate.
- De ce?
- Erau bolnave.
- Bolnave de?
- Bolnave de tine.
- Eu… îmi pare…
- Minţi.
- Nu ştiu cine eşti dar, îmi pare rău ca eşti în starea asta… Uite, a supravieţuit o lalea, ţi-o dăruiesc. Sper să mă ierţi.
- Îti mulţumesc.
- Pentru?
- Pentru că ai rupt floarea aia blestemată. Ea era amintirea primului nostru sărut; amintire pe care m-am străduit din răsputeri să o şterg şi nu am reuşit, dar acum tu ai fost cel care a omorît-o. Acum te voi putea uita.
- Uite, răsare soarele, e chiar şi un curcubeu. Încep să răsară flori, se aud păsările cântând. Ce se întâmplă?
- Mă vindec.
- Simt că mă sufoc… parcă nu mai am aer. Ajută-mă!
- Nu am cum. Pereţii inimii mele se strâng, nu mai e loc pentru tine aici.
- Îmi place aici, nu mă alunga. Te rog, lasă-mă să rămân.
- Niciodată.
- Nu pot să mai respir….
- Ştiu.
- Îmi amintesc de tine, ştiu cine eşti, îmi amintesc de banca aceea şi de ziua de toamnă şi cea de mai. Ştiu cine eşti, acum ştiu!
- E prea târziu.
- Dar eu…
- Dar tu ai murit. Nu aparţii locului ăsta. Adio

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu